Poarta Sărutului este o sculptură realizată din piatră ce aparţine sculptorului Constantin Brâncuşi, alături de încă două construcţii monumetale, de amploare, şi anume Coloana Infinită şi Masa tăcerii, plasate în Târgu Jiu, alcătuind un adevărat ansamblu monumental, care continuă să fascineze prin multitudinea de simboluri. Poarta Sărutului se află aşezată chiar la intrarea în parcul oraşului Târgu Jiu, poziţionată chiar pe aleea principală.
Această construcţie este realizată la dalta dintr-o piatră poroasă, ce a fost extrasă din carierele împrejurimilor, având totodată şi coloane groase, de formă paralelipipedică, acestea reuşind să sprijine o arhitravă ce are dimensiuni mult mai mari faţă de cele ale coloanelor, având lăţimea de nici mai mult, nici mai puţin de 6,45 de metri, înălţimea de 5.13 metri şi grosimea de 1.69 metri.
Poarta Sărutului are, pe fiecare dintre fețele sale, un simbol al sărutului, reprezentat de două jumătăţi de cerc, acesta fiind foarte caracteristic întregii opere ce-i aparţine lui C-tin Brâncuşi. Şi arhitrava are acest simbol, el fiind încrustat ca un fel de danteluţă lucrată fin, într-o formă unică, ca de filigran, acelaşi model urmându-se şi în cazul incrustaţiilor de pe acoperişul porţii, care dau impresia că aceasta ar fi acoperită de şindrilă, și nu de piatră.
Ornamentul de pe bolta porţii este foarte liniar şi delicat totodată, are o continuitate perfectă constituită din nişte arcuri mici şi, spre partea superioară, se continuă cu trei linii orizontale. Urmează, apoi, în continuarea acestora, nişte forme ovale care se aseamănă perfect între ele, care aduc parcă cu un contur de faţă şi de umeri. Poarta Sărutului poate fi considerată un adevărat arc de triumf, ea simbolizând, după cum mulţi afirmă, triumful frumuseţii vieţii asupra tenebrelor morţii.
Aşa cum spunea şi Mircea Eliade, Poarta Sărutului este plină de însemnătăţi şi are un bogat stil dramatic. De către acesta este considerată a fi o adevărată făptură magică, mai ales pentru viaţa poporului de origine română şi este prezentată ca o entitate ce veghează asupra tuturor actelor de natură capitală ale omului. Tot Mircea Eliade mai era de părere că atunci când trecem prima dată pe sub poartă înseamnă că intrăm în viaţă, adică ne începem viaţa reală, viaţa de afară, poarta fiind şi cea care veghează cu străduinţă asupra ritualului sacru al căsniciei, menţinând această taină pentru o perioadă cât mai îndelungată.
Totodată, el spune că pe sub aceeaşi poartă trecem spre nefiinţă, atunci când murim, fiind duşi către lumea de dincolo, iar odată cu aceasta ciclul se încheie, urmând ca alte persoane să purceadă urmând aceiaşi paşi. Deci, practic, ce a vrut Eliade să spună este că Poarta Sărutului reprezintă o necesitate, o călătorie a omului pe care o face indiferent că ajunge în acel loc fizic.
